top of page

Despre noi

_DSC3018-1.jpg

Există o vorbă străveche care spune că “Ochii sunt oglinda sufletului”

Povestea Monique Optik a început în 1998 cu o trusă de lentile, un polizor și pasiunea pentru ochelari.
Eu, Monica, am descoperit acest lucru atunci, fascinata fiind de tot ce ține de privirea omului, de modul în care descopeream caracterul fiecărei persoane doar privind-o în ochi.Am început sa iubesc frumosul privirii umane și să descopăr , pas cu pas, cu pasiune, un nou domeniu…cel al opticii.
Am devenit optician, lucrând și aprofundând  aceasta frumoasă îndeletnicire departe de țară, în Londra, în cadrul unui brand internațional, profitând la maxim de calitatea și volumul mare de experiență a colegilor japonezi din Companie, fapt ce a contat enorm în dezvoltarea mea personală și profesionala.

Azi, după mai bine de 20 de ani și mii de ochelari, lentile și clienți mulțumiți, Monique Optik este o afacere de familie și suntem conduși de aceeași pasiune ca în prima zi.

Ne bucurăm de faptul ca putem oferi clienților noștri cunoștințele asimilate în timp, ca îi putem ajuta pe cei aflați la nevoie să își recapete încrederea în forțele proprii, redându-le capacitatea vizuală, că putem fi consultanți potriviți pentru oricine își dorește să îmbine partea medicală a problemelor oculare cu cea a stilului și eleganței.

Iar toate astea sunt posibile într-un loc în care te vei simți ca acasă, alături de prieteni și care, cu dăruire, s-au transformat în ceea ce astăzi este

MoniqueOptik

M
O

MONIQUEOPTIK

STRADA SOVEJA, 62 A - CONSTANTA, 90042 - TEL.: +40.241.540.430

anpc-sol.png
anpc-sal.png

 2023 by MoniqueOptik.

bottom of page